Întrebări Redobândire Permis

A când circulaţi pe poduri, sub poduri sau în tuneluri;
B în timp ce sunteţi depăşit de un alt vehicul;
C la apropierea si trecerea autovehiculelor cu regim de circulaţie prioritară, care au în funcţiune mijloacele speciale de avertizare luminoasă de culoare albastră şi mijloacele de avertizare sonoră.
Dificultate Întrebare: UȘOARĂ
33%
A „Intersecţie cu un drum fără prioritate”;
B „Înainte”;
C „Circulaţie în ambele sensuri”.
Regulamentul Rutier
Articolul 129
(1) Vehiculul care circulă pe un drum public pe care este instalat unul dintre indicatoarele având semnificaţia: "Drum cu prioritate", "Intersecţie cu un drum fără prioritate" sau "Prioritate faţă de circulaţia din sens invers" are prioritate de trecere.
Dificultate Întrebare: UȘOARĂ
33%
A „Circulaţie în ambele sensuri”;
B „Intersecţie cu un drum fără prioritate”;
C „Obligatoriu înainte şi la dreapta”.
Dificultate Întrebare: UȘOARĂ
25%
A să oprească, deoarece semnalul i se adresează;
B să continue deplasarea, deoarece semnalul nu i se adresează;
C să schimbe direcţia de mers spre stânga.
Dificultate Întrebare: GREA
67%
A da;
B da, numai dacă lăţimea drumului public este mai mare de 6 m;
C nu, în acest caz depăşirea este interzisă.
Explicație:
În situația în care întâlniți un autobuz oprit într-o stație pentru urcarea sau coborârea pietonilor vă este permis să efectuați manevra de depășire a acestuia, cu condiția de a respecta toate regulile pentru efectuarea depășirii, însă trebuie să circulați cu atenție deoarece unii călători pot taraversa strada prin față autobuzului fără a se asigura.
Dificultate Întrebare: MEDIE
43%
A să fumeze;
B să aibă preocupări care i-ar putea distrage, într-o manieră periculoasă, atenţia;
C să acţioneze asupra comenzilor instalaţiei de sonorizare.
Dificultate Întrebare: UȘOARĂ
33%
A cel depăşit a înţeles intenţia de a fi depăşit;
B din sens opus nu se apropie alt autovehicul, spaţiul lateral îi permite trecerea, iar manevra respectivă nu este interzisă;
C celălalt conducător a redus viteza.
Dificultate Întrebare: UȘOARĂ
25%
A penal;
B contravenţional;
C cu amendă contravenţională şi anularea permisului de conducere.
Codul penal - Articolul 335
(1) Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul ori a unui tramvai de către o persoană care nu posedă permis de conducere se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.
(2) Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv ori al cărei permis i-a fost retras sau anulat ori căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată sau care nu are dreptul de a conduce autovehicule în România se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
(3) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi persoana care încredinţează un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere pentru conducerea pe drumurile publice unei persoane despre care ştie că se află în una dintre situaţiile prevăzute în alin. (1) sau alin. (2) sau sub influenţa alcoolului ori a unor substanţe psihoactive.
Dificultate Întrebare: UȘOARĂ
25%
A anvelopa este cu profil de iarnă;
B anvelopa este cu profil de vară;
C anvelopa este de tipul „fără cameră de aer”.
Dificultate Întrebare: MEDIE
50%
A dispozitivele cu lumini intermitent-alternative roşii şi stingerea semnalizării reprezentată de lumina albă intermitentă;
B semnalele luminoase intermitente de culoare albă;
C dispozitivele optice cu lumini alternative roşii şi albe.
Dificultate Întrebare: UȘOARĂ
25%
A pe marcajul pietonal;
B în zona pieţelor aglomerate;
C în zona de acţiune a indicatorului „Staţionarea interzisă”.
Dificultate Întrebare: UȘOARĂ
25%
A pe drumurile publice cu o lăţime mai mica de 6m;
B în curbe şi alte locuri cu vizibilitate redusă sub 50m;
C pe drumurile cu circulaţie aglomerată.
Dificultate Întrebare: FOARTE UȘOARĂ
20%
A pe marcajul pietonal;
B în locurile în care drumul este cu denivelări;
C pe drumurile in pantă.
Dificultate Întrebare: MEDIE
50%
A pe poduri şi sub poduri;
B pe drumurile naţionale;
C la mai puţin de 50 m de intrarea în sediile instituţiilor.
Regulamentul Rutier

Articolul 126
Se interzice întoarcerea vehiculului:
a) în locurile în care este interzisă oprirea voluntară a vehiculelor, cu excepţia cazurilor prevăzute la art. 142 lit. f);

Articolul 142
Se interzice oprirea voluntară a vehiculelor:
c) pe poduri, pe şi sub pasaje denivelate, precum şi pe viaducte;
Dificultate Întrebare: FOARTE UȘOARĂ
20%
A pe drumurile cu circulaţie intensă;
B când există riscul ca marginile drumului să se îngusteze;
C când se circulă pe poduri.
Dificultate Întrebare: UȘOARĂ
25%
A în rampă, dacă vizibilitatea este sub 100m;
B în dreptul unui garaj;
C la trecerile pentru pietoni.
Dificultate Întrebare: MEDIE
50%
A în curbe cu vizibilitate redusă;
B pe sectoarele de drum înaintea cărora este instalat indicatorul „Drum cu prioritate”;
C pe drumurile fără ieşire.
Dificultate Întrebare: UȘOARĂ
25%
A la o distanţă mai mică de 50 m de staţia de autobuz, troleibuz sau tramvai;
B în rampă, unde vizibilitatea este sub 50 m;
C pe străzile pe care circulaţia se desfăşoară în ambele sensuri.
Dificultate Întrebare: UȘOARĂ
25%
A vehiculele care circulă din dreapta, faţă de cele care vin din stânga;
B vehiculele care aparţin armatei şi poliţiei;
C vehiculele care circulă în interiorul intersecţiei, faţă de cele care intră în intersecţie.
Dificultate Întrebare: UȘOARĂ
25%
A măreşti viteza şi grăbeşti traversarea;
B reduci viteza şi respecţi semnificaţia semnalizării rutiere şi a regulilor de circulaţie aplicabile în acel loc;
C aştepţi semnalul de culoare verde.
Dificultate Întrebare: FOARTE UȘOARĂ
14%
To top